Aroma clipelor prea mult - 10. Cu durere in suflet

Eva se simtea obosita si trista in adancul sufletului. Zi de zi mergea la serviciu... macar trecea timpul...
"Nu am avut niciodata superstitia legata de numarul 13. Si cu toate astea... Se pare ca pe ea a marcat-o acest numar."
Mintea ei incerca sa dea sens tuturor lucrurilor intamplate. O clipa a fost de ajuns pentru a se schimba radical vietile mai multor persoane. Si tot o clipa a fost de ajuns pe a curma viata cuiva. Brusc, fulgerator, dar mai ales stupid.

Stia ca de cand se intamplase mersese intru-catva pe pilot automat. Lua zi dupa zi asa cum venea si desi simtea ca nu mai apuca sa se odihneasca, intr-un fel o multumea faptul ca avea ceva de facut. Stia sigur ca va veni si ziua in care i se va face dor de zambetul ei. Miha fusese intotdeauna atat de buna si de calda... atat de copil si cu un suflet atat de mare.
"De fiecare data cand ne strangeam toata familia ea avea cate un cadou pentru fiecare. Ultima oara cand ne-am vazut ma uitam cu jind la geanta ei rosie.... Acum a ajuns la mine. Si o voi purta in amintirea ei."

Diferenta de varsta intre ele era de 13 ani. Eva era mai mica, si cu toate astea era de multe ori mai matura. Sau poate doar mai marcata de incercarile vietii.
"Duminica, 13 iulie. Cu o saptamana inainte de ziua ei. Si un final atat de crud."
Eva nu putea sa inteleaga de ce fusese nevoie de toti cei 70 de metri pentru acea cazatura... De ce fusese nevoie sa nu mai ramana o bucatica din corpul ei nelovita. O durea de multe ori faptul ca nu putuse sa o vada, desi fusese tot timpul alaturi de familia ei, lovita adanc in suflet de disparitia unei surori, unui copil, unei sotii.
"Viata asta uneori e tare ciudata... Nici nu mai stiu ce sa cred... Sa ma bucur pentru ea, ca a scapat de toate mizeriile vietii asteia? Sa ma doara sufletul pentru o mama care isi jeleste copilul? Sa imi planga sufletul pentru un frate care a vazut-o crescand sub ochii lui? Sa ma gandesc la faptul ca fiecare clipa are valoare?"

Eva o simtea uneori in sufletul ei. O simtea linistita si vesela, asa cum era si cand traia. Si-o inchipuia zambind si uneori o simtea ca avea regrete pentru faptul ca a fost nevoita sa ii paraseasca pe toti. Un suflet pur si bland.
"Ea a reusit sa faca bine si dincolo de viata. Ne-a transmis tuturor sa ne traim vietile asa cum ne dorim, sa ne bucuram de clipele frumoase, sa trecem mai usor peste cele grele, sa acordam importanta cuvenita fiecarui lucru. Si sa iubim cu adevarat."

Eva simtea acum sub o alta forma clipele prea mult. Clipele astea dureau. Lasau un gol si in acelasi timp o amintire calda. Isi luase ramas bun de la ea pentru ultima oara. Era impacata cu gandul ca ce alesese pentru ea i se potrivise, ca fusese frumos imbracata, asa cum ii placuse toata viata. Si mai era multumita ca plecase cu inelul de la ea. Era un fel de a ii multumi pentru toate bucuriile pe care i le facuse de-a lungul vremii.

Desi era o perioada dificila, Eva era convinsa ca trebuie sa vada dincolo de prezent si de real. Ea stia ca avea ceva de invatat din tot ce intamplase. Ca trebuie sa ai grija de viata ta. Ca trebuie sa fii atent cu cei din jurul tau. Ca trebuie sa fii cinstit cu tine insuti si sa faci si ceea ce simti atunci cand se poate. Sa iubesti neconditionat si sa ai sufletul impacat. Ca trebuie sa profiti de fiecare sansa care ti se iveste si ca ca trebuie sa fii recunoscator celor care te iubesc cu adevarat, sa le spui ca ii iubesti si sa le arati asta prin faptele tale. Ca trebuie sa stii cand sa spui nu lucrurilor care te ranesc. Ca trebuie sa fii mai bun cu fiecare clipa ce trece.

Mihaela a fost un OM care a iubit si a invatat si pe altii sa iubeasca.

Odihneasca-se in pace!

Aroma clipelor prea mult - 9. Lucruri fara care pot

Prinsa in trafic, Eva isi regasi placerea de a cugeta. Acea placere de a inchide portile rationamentului constient pe baza de stimuli si de a pune in functiune micul pilot automat (necesar de altfel pentru a ajunge in singuranta la destinatie - acasa). Placerea de a se afunda in ea insasi.

"Din cand in cand suntem atat de coplesiti de tot ce se intampla in viata noastra... Profund sau superficial, cotidianul ne sufoca din cand in cand, nelasandu-ne timp sa fim noi cu noi. Vreau lucruri simple!" Impovarata de griji si de responsabilitati, era atat de trista incat fu nevoie sa caute adanc in interiorul ei pentru a putea raspunde la intrebarea "care sunt lucrurile de care am cu adevarat nevoie nevoie pentru a fi cel putin linistita?". Raspunsul o lovi in frunte. De ea insasi. Siguranta de sine si echilibrul parca acum capatau un alt sens. Erau echivalente cu perioadele de introspectie, de regasire (sau stabilire) a valorilor proprii. Un tampit ii lua fata. I se facu atat de scarba incat nici nu mai vru sa claxoneze... "Atatia prost-crescuti in jur..."

Isi aminti de copilarie si iar o cuprinse tristetea. Greutatile si grija pe care fusese nevoita sa o poarte adultilor din jur au facut-o mereu sa se simta ca tinuta in lanturi. Mai ales ca la mijloc este sufletul... "Unde se opreste daruirea si unde incepe comportamentul corect? Ce presupune comportamentul corect? Cat trebuie sa iti calci pe suflet? Unde pui bariera sufletului tau?" Eternele intrebari care pentru Eva opreau timpul in loc.

Frecventele accidente fizice din ultima vreme ii cam secatuisera bugetul.. O grija in plus. Asta o duse cu gandul la faptul ca erau lucruri de care avea nevoie si lucruri fara de care nu putea. Incepu o lista:
"- am nevoie de "sufletelul meu" atat de drag - atunci cand ma tine in brate totul in jur se estompeaza si nu mai ramanem decat noi doi in toata lumea asta mare;
- am nevoie de somn - desi in ultima vreme era atat de agitata incat nu reusea sa se odihneasca indeajuns;
- am nevoie de munca mea de zi cu zi - ma ajuta sa imi capat acel sentiment de respect de sine si de incredere in fortele proprii - iubesc tare mult sentimentul de a fi de folos... ;
- mai am nevoie si de momente de solitudine - care sa ma ajute sa ma regasesc... "
"La naiba cu listele! Sunt trista si gata! Sa ma scoata cineva din starea asta! Ba nu! Las-o sa isi faca de cap. Vreau sa fiu trista, e dreptul meu. Vreau sa fiu razvratita, vreau sa pot sa spun NU VREAU! Vreau sa spun adevarul verde-crud fara sa imi mai pese ca ranesc pe cineva."

"Uf, mai Eva..." Se simti din nou un copil mic, naiv, plin de candoare si de dureri. Iar era prea mult. Ea pentru ea era prea mult. Momentul asta era prea mult. Aroma acestei clipe era schimbata, amara si putin acrisoara.

Parca masina si cobori, cuprinsa de dorul barbatului drag. Ajunsa in fata usii se grabi sa deschida, isi lasa bagajele la usa si intinse bratele catre el. Imbratisarea aceasta atat de calda era tot ce avea nevoie acum. Era acasa. Fara asta nu putea.

Aroma clipelor prea mult - 8. Ardei iute

Undeva sus la mansarda locuiau doua personaje foarte pitoresti. Numele lor? Vasilica si Neuro. El si ea. Un cuplu poate nu foarte reusit, poate nu o alianta facuta in Ceruri, insa atat de colorati si simpatici incat nu aveai cum sa nu ii indragesti. Probabil ca in acea mansarda mai existau si alte personaje, insa atat slab conturate, incat nu merita mentionate.


El (Vasilica, pentru a fi exacti), masculul feroce perfect: abil, interesant, indraznet, misogin pana in maduva oaselor, acid si spiritual, critic si amuzant, din cand in cand isteric, putand insa juca si rolul gentlemanului perfect (desi in sinea lui se tavalea pe jos de ras). Ea (tot pentru exactitate, Neuro), o fiinta fina, aproape fluida, transparenta si diafana, uneori lipsita de imaginatie, loiala, calda, buna, serioasa, cu principii foarte clare, morala si corecta, atat de buna incat uneori era de-a dreptul prostuta, timida pe alocuri, dar atat de dulce, incat iti venea sa o iei in brate de teama sa nu i se intample ceva rau. Activitatea lor de baza? "Innebunirea mea de cap!" isi spuse Eva.


Avantajul lui Vasilica era corpul lui: un viermus alunecos, insa dotat cu pumni puternici si genunchi tari. Poate un fel de hibrid. Distractia lui favorita? Aplicarea unor tratamente de corectie (cu rolul de aducere pe calea cea buna, orice ar fi insemnat asta in capul lui) lui Neuro, care de multe ori se gasea fara aparare in fata unui atac atat de virulent. Avantajul lui Neuro? O gura imensa si niste plamani asortati. De fiecare data cand se isca vreo confruntare rezultatul se concretiza in mutarea mobilei in micuta mansarda. Eva trebuia sa intervina din cand in cand, pentru a face pe arbitrul si pentru a rearanja minunatele piese de mobilier.


Intr-o seara, un barbat foarte interesant si enigmatic o lua pe Eva cu asalt (pe ea, impreuna cu cei doi locuitori colorati de la mansarda) pentru o specialitate turceasca si o plimbare noaptea in parc. Mancarea a fost excelenta, pana la punctul la care ochii Evei s-au inundat de lacrimi, iar Vasilica a luat-o razna. Sa dezvaluim cauza: un ardei extrem de iute ascuns bine printre ingredientele care alcatuiau acel curcubeu de arome atat de savuros. Vasilica si-a iesit din minti, oferind o reprezentatie de zile mari. Degeaba incerca Eva sa il calmeze, sa il linisteasca, degeaba si Neuro facea tot ce ii statea in putinta, era o tornada dezlantuita. Misteriosul insotitor al Evei fu singurul care reusi sa il potoleasca, insa numai in timp si prin eforturi sustinute. Armele sale - un vin bun, o carte excelenta si o tigara de foi. "Trebuie totusi sa admit ca pana si lui i-a luat ceva timp", gandea Eva acum. Intrebarea care staruia insa in mintea ei era urmatoarea: "sa fi fost vorba de solidaritate masculina sau misteriosului strain sa ii fi cazut cu tronc cele doua personaje si viata lor atat de palpitanta?"

De ceva vreme Eva reusise sa il scufunde pe Vasilica intr-un somn adanc, asemanator unei stari de coma. Neuro i-a fost un tovaras foarte bun, un partener de nadejde. Insa amintirea unui galeti de lalele, a unei mese gatite special pentru ea si a unei piese de teatru recitate pe genunchii ei incepeau acum sa il readuca la viata. "Si iata dilema: sa il trezesc pe Vasilica sau sa il anesteziez la loc pentru a pastra consecventa unui trai linistit?" Eva avea o singura teama, dar nu vroia sa ii dea contur. Lua un mar verde mare de pe platoul de fructe din camera ei, macar avea certitudinea ca nu va gasi la mijloc un ardei iute...

Cu dedicatie, pentru J